Bazinul romanesc

Ma bucur atunci cand ma uit in jurul meu si vad prosti

Natia asta romaneasca este impartita in doua categorii, deloc egale in proportii. … dar voi scrie in cateva zile un post despre prostie.

Pana atunci va las doar un exemplu neaos romanesc, doua specimene care imi provoaca sila, ura, rusine si pe care le-as cocosa cu bataia pana cand ar cadea in inconstienta. Apoi le-as trezi si as reincepe seria de stachii.

Paris vs. Olandezu | Lupta finala pentru Centura de Cacat

Roman + ‘Discoveri’ = love

Nu mai comentez nimic, iti pun doar o intrebare.

Pe ce canal se afla Discovery Channel pe televizorul tau?

Bucura-te de viata in cel mai consistent mod posibil,
Mr. Stapanu

Cacat personal

Ma gandeam de dimineata, cat stateam pe wc, sa mai scriu si eu pe Foarte Grav , iar in timp ce trageam apa incoltise ideea sa-mi trag un blog personal in care sa scriu de cate ori ragai, ma cac, ma zgaiesc la poze porno sau mi se scoala … vulgar, nu? Pai cum dracu’ sa nu fie, pentru ca totul se reduce pe astfel de bloguri la fitze zilnice,  refulari de frustrari interioare si vulgaritati de genul celor de mai sus. Si care este culmea… ca niste tartani se hranesc cu ele si in fiecare dimineata alaturi de revista presei fac si o revista a blogurilor. Nu inteleg cum naiba sa fac pasiune pentru viata cuiva si sa citesc toate balariile pe care respectiva/(ul) le posteaza online.

 La romani este echivalent cu “dot com-ul”, in curand va ingenunchia furorile ‘mirc-ului’ si ale messenger-ului, blogul este echivalent cu internetul, libera expirmare, loc in care poti injura in gura mare si poti sa fii citi si neaparat constituie modul in care poti sa servesti materiile fecale personale celor care dau click si il viziteaza.

Imi aduc aminte ca in copilaria mea, jurnalul era ceva foarte intim si sacru, nicidecum ceva public pe care sa-l citeasca de la oameni la cravata pana la jegosi si cocalari. Cum s-a transformat deodata intr-o piata publica, o Poiana a lui Iocan a frustrarilor si a vulgaritatilor? Am senzatia ca multi se autosatisfac cand vorbesc porcos online, despre visele lor utopice, despre vicii aflate la granita cu nebunia si neaparat ca sa aiba sensazatia ca sunt smecheri mai trantesc si cuvantul “pula” (fie ca o are sau nu).

Pentru cei care stiu ca ‘pula’ nu este singurul mod prin care poti detine titulatura de ’smecher’, numai respect!
Mr.Stapanu

Ce fac in vara asta?

Uite ca nu am mai scris de ceva timp pe aici, nu m-am indragostit incat sa-mi ‘pape’ careva timpul si nici nu am clambit subit lovit de  soarele care trece nestingherit prin gaurile din ozon.

Ce fac in vara asta? M-a lovit un tartan cu intrebare asta si cu incercari de demagogie pe seama banilor, resurselor parintilor si dorintelor tale. Pai tata, vara fac ce vreau, ca si iarna sau in orice zi. Nu sunt omul care zice ‘a venit vara, trebuie sa-mi iau vacanta.. unde sa plec eu? sa aleg Grecia sau Turcia?’. Am ajuns in stadiul in care sa-mi prioritizez viata si daca am de munca, muncesc, urmand ca apoi sa stau si cu burta la soare pe undeva sau sa savurez o capitala din vest.

Suntem o tara de putori notorii si totdeauna traim cu gandul la vara, la acele 10 zile infecte de la Costinesti, la bere si mici si la toate rahaturile astea infime care nu iti aduc vreo placere pe termen mediu si lung. Este ’trendy’ sa te duci la mare in Grecia (ca semn de stare sociala buna), dar atat timp cat vei  merge acolo exclusiv pentru balaceala, laude ulterioare si a arunca la intoarce doar replica ca “a fost frumos”, tot degeaba te duci. Mai incarci avionul cu fundul tau cel puturos ca tot nimic nu ramane la creier.

Eu in vara asta, stau si bag ca ursul, iar la toamna imi iau o vacanta fara telefon, internet si miros de transpiratie de roman.

Bafta.
Mr.Stapanu

Cetatean suspendat permanent

In tara asta imi este frica sa ajung in vreun spital, sa invat in vreo scoala de stat … si da, imi este frica sa mor, pentru ca totul implica munti de acte, spagi, taxe inventante si umilirea ta ca om. Totul din pricina unor dobitoci, produse ale unui invatamant de toata jena (a se citi cacatul) care se vad ocupand niste posturi, pe care nu le stiu rosti fara sa le recite de pe cartea de vizita in fata, asemeni situatilor cand reproduceau in careul scolii vreo poezie comunista.

La rugamintea unui prieten ma invart in jurul ministerului invatamantului de vreo 6 luni, totdeauna mai trebuia sa mai fie vreo copie legalizata, vreo declaratie in original de la beneficiar. Omul este in U.S si avea nevoie de o blestemata de adeverinta cum ca nu are vreo bursa de studiu de la infectul de stat roman. Dupa tam-tam mare, ieri, imi primesc cu sictir actele prin registratura si imi este aruncat romanescul si atat de dispretuitorul “veniti maine”. Dupa ce le-am livrat 24 de ore injuraturi cat pentru cateva luni, ma duc cu tupeu peste respectabilele doamne de la directia de burse.  Fetele papau, isi inmuiau tacticos castraveciori murati in icre si barbotau, doar era ora 13:00, iar de la 8 de dimineata muncisera incat s-au spetit la sorbitul cafelutei . Imi arunca o privire manioasa, cu mancarea in gura si una dintre ele racneste “nu am cum sa va dau adeverinta, nu a venit de la registratura”. Ma trec instant 3 randuri de transpiratii, apuc sa ii injur mama si cei mai importanti morti de cateva ori printre buze si cu un calm subit zic “stiti, eu am platit urgenta la urgenta si am nevoie de ea acum”, adica la dracu femeie nu te-ai saturat de cate ori m-ai intors in ultimele 6 luni, ai prins amor fata de mine si vrei sa ma vezi zilnic? spune macar asa … vedem ce rezolvam, dar da-mi dracu’ hartia aia…. Astet la usa cam fix 60 de minute, timp in care se duce cu un mers de pinguin gestant si aduce actele, iar deodata ma cheama. Nu cred ca un om, care are cat de cat bun simt, ar vrea sa stie gandurile mele pentru ea din acea ora. Macar am reusit sa citesc de pe panourile de informare de pe acolo, toate procedurile pe care trebuie sa la urmezi atunci cand nu ai ce face si mergi la astia pentru vreo bursa. Si intru …. mi-au cerut 50 de pagini pentru o pagina de adeverinta pe care era trecut exclusiv numele celui in cauza, iar plicul cu tot ce adusesem eu era neatins.

Poate sa revina Basescu, poate sa vina Geoana, Iliescu, Jiji, Ceausescu, Dracu sau oricine altcineva, dar eu tot cetatean suspendat ma simt, pentru ca pute si pute foarte grav.

Bafta,
Mr.Stapanu 

Care 1 mai? Care mare?

Stau “rastignit”, asemeni unui porc in calduri, nicidecum ca un Dumnezeu pe vreo cruce.  Am aproape 80 de ore de cand nu am dormit, am fost pana in Ardeal, iar apoi m-am intors in Bucuresti, epuizat de viata, de prostie si de Romania.  Ma simt mai bine in apartamentul meu din Militari, decat oriunde in Sibiu si ma simt mai bine oriunde in strainatate decat in Romania. Personal consider ca cea mai buna investitie in acest moment este un bilet de avion dus pana in Bora-Bora.

Pe la urechi imi trec, cu rezonanta de ecou, vorbele colegilor si prietenior mei cum ca pleaca la mare, o vad pe o domnisoara sfioasa, in Cora, cumparandu-si costum de baie manufacturat parca din patratele multicolore, iar la tv in prime-time reportaje din Vama …In toate acest cazri, creierul meu isi proiecteaza imaginea irefutabila, ce consta intr- o adunatura consistenta de indivizi, care cred in puterea gratarului, a berii si pentru care orice altceva in acel moment este echivalent cu o hartie igienica.

Sincer mi se pare de prost gust si de crasa nesimtire ca o natie de putori, spagari, imbarligatori, marlani si barfitori notorii sa petreaca cu asemenea fast o zi internationala a muncii.  Pentru toti frigatorii de mici din Padurea Baneasa ori alt spatiu public, asta nu reprezinta nimic altceva decat o zi a desfranarii culinare si bahice, iar acest lucru nu ii va imbuna nici macar pe 2 mai sa lasa deoparte birocratie si ridicatul din umeri (cu un ranjet de handicapat intelectual si aruncand cu sila urmatoarele vorbe “nu este de datoria mea, sunati la…”). Toata aceasta betie oficiala imi doveste faptul ca romanii inca o data fug de munca ca dracu’ de tamaine si ca oricat am vrea noi sa dam in toata tara cu odorizantul brandat UE tot a rahat balcanic va puti, pentru ca adoram mizeria si lucrurile mici si neinsemnate.

Cine vrea sa vina cu mine in Bora-Bora poate sa-mi dea un semn.

Multa viziune,
Mr.Stapanu

un NU pentru “NU”

Cel mai simplu lucru in viata asta este sa zici nu,  unui om, unei provocari, sau pur si simplu viitorului tau.

Atunci cand vine vorba de altcineva, in cel mai rau caz starnesti niste lacrimi sincere, daca este vorba de un refuz sentimental, ori niste injuraturi daca este unul legat de cariera. Exista totuti situatii in care spunand ‘nu’, omori vise, trairi si aspiratii, omori aparent un univers, insa inconstient tie il intaresti, pentru ca cineva care crede cu adevarat intr-o idee va fi si mai puternic si mai inversunat in urma raspunsului tau negativ. El/Ea va crede mai mult pentru ca tu crezi mai putin sau chiar deloc.

Cu ‘nu’, nu faci faci pe nimeni sa zambeasca, poate doar sa te urasca si sa-ti poarte pica pe buna dreptate. De cele mai multe ori, atunci cand spui asta cuiva, ti-o spui tie, si tu esti cel mai afecat de orice refuz pentru altii. De fapt, un ‘nu’ denota o incapacitate de a te adapta, de a incurajta progresul si de a gasi solutii. De cele mai multe ori o spui pentru ca iti este teama sa-ti complici existenta omeneasca cu ‘repercursiunile’ unui atat de rar auzit ‘da’.

Cred ca .. ‘da’ este cel care ii reprezinta pe invingatori, iar nu pe cei care se lamenteaza si a caror viata este colorata intr-un singur mod.

Bafta la spus ‘da’!
Mr. Stapanu

Cine ma trezeste de dimineata!?

Nu, nu este ceasul.  Deja alama facuta in Taiwan, primita in urma cu vroe 10 ani, s-a “scurs” de nenumarate ori pe peretii apartamentului meu. In cele din urma a cedat si nu ma mai poate trezi cu frecventa ei unica si isterica. Telefoanele ce ma mai sacaie acum, dar nu au puterea masinariei asiatice  reusind doar sa ma aduca intr-o stare de trecere intre somn si realiate. Cum dusul nu contribuie la trezire, pentru ca doar il simt si nu il aud, iar cafea acasa nu am mai facut de luni de zile… ma indrept somnoros catre lift, cu fularul cel mare in jurul gatului, apas bajbaind pe cifra 0  si tanjesc dupa un dram de cofeina, sau macar dupa un zambet care sa ma trezeasca si din morti.

 Cum nu am nici una nici alta, ma las pe mana soferilor, dar mai ales a soferitelor din Bucuresti.  In fiecare dimineata ei sunt cei care contribuie cu real succes la alungarea lui Mos Ene din creierul meu. Nu pot sa o uit pe respectabila domnisoara, care in dimineata aceasta se infipsese in volanul Matiz-ului pe care il conducea, de parca cineva o lipse in pozitia cu pricina. Masinuta,  care pariez ca era de la vreo firma de distributie, claxona din toate puterile, chiar icepuse sa-i raguseasca claxonul. Ma strecor si eu printre domnisoara cu grimase si un domn foarte frustrat, care o copia asemeni unui cimpanzeu,  cand incep sa ma trezesc si sa-mi apara subit gandul “ah, e dimineata!?”.

Mai merg ce mai merg pe Schitu Magureanu, deja acum eram treaz “cu acte”, din pricina corului de claxoane care o concura cu succes pe Daniela Gyorfi cu al sau “esti soarele meu, esti viata mea”. Toti soferi nesatisfacuti in ultimul timp ori fara de vreun sambure de erectie de dimineata, se comportau de parca ar fi descoperit pentru prima data claxonul, si vai… vai ce imi masau ei creierul.  Nu ma uit mai bine intr-un Renault van, smechereste brandat cu “www.bivolul.ro“ si vad un ursulet. Era individul de vreo doua ori mai mare decat mine si avea o fata de om care ar avea infinpte in fund doua coarne autentice de bivol, se uita, fluiera si se stramba la viata si tot ce era in jur. Zambesc si imi continui drumul spre cafeaua cu 1 leu de la colt, ea este ultima etapa din ritualul meu zilnic de trezire si revenire la viata, chiar daca este ea de roman.

 Sa va treziti bine,
Mr. Stapanu