Paris vs. Olandezu | Lupta finala pentru Centura de Cacat

Cortegiul funerar

Ipoteza de mai jos nu imi apartine, doar simpatizez cu ea si o gasesc foarte folositoare, mai ales daca esti pregatit sa te chestionezi putin! Te provoc astfel sa te pui in urmatoarea situatie si sa-ti raspunzi la cateva intrebari.

 Haide sa zicem ca este o dimineata de noiembrie tarziu, friguroasa (un -7 grade), vantul rece parca iti taie pielea obrazului,  o ploaie marunta umezeste si mai mult atmosfera, iar baltile pricinuite de  lapovita de azi-noapte nici ca par ca se vor retrage. O multime de oameni, imbracati preponderent intr-un negru sumbru, multi dintre ei zgribuliti, isi sufla in palme si urmeaza… un cortegiu funerar. Masina ieftina inchiriata pentru cortegiu, asterne peste cei din spate un gaz de esapament cu un puternic miros de motorina ieftina. Pe platforma acestui dric autohton se afla tronul cu pricina, iar in tron esti TU!

Ce crezi ca este in creierul celor care te urmeaza si de ce se afla in cortegiu? Ce gandesc ei despre tine? Crezi ca sunt acolo pentru modul in care tu ai aratat, hainele pe care le-ai purat sau masinile pe care le-ai condus? Sunt ei oare prezenti deoarece in cei X ani de viata ai tai le-ai aratat respect si ai crezut in ei  in unele momente cheie? Ce crezi ca merita sa-ti fie spus in memoriam dupa ce ai dat coltu, “a fost o mos/babuta sexy/frumoas(a) si niciodata nu voi uita primul sau iPhone” sau “prin ce a facut a miscat ceva in lumea asta/in comunitate/in viata mea in bine si pentru asta il respect”?

Te provoc sa te gandesti, iar dupa sa actionezi in consecinta, altfel degeaba te mai chinui sa incropesti vreo sinapsa.

Mr.Stapanu

Necizelata si Expusa

SE OFERA RECOMPENSA!

Pentru cine imi spune filmul in care a aparut aceasta replica “necizelata si expusa”.
Difuzat la PRO TV acum vreo 2-3 saptamani. Este un serial.

Socul vietii, prieteniei si ai celor cativa cm

Bine te-am gasit!

 De la ultimul meu post aici cu siguranta am parul mai mare, mult mai mare… si il voi lasa sa creasca. Nu asemeni lui William Wallace (Braveheart), mai degraba ma gandesc la dimensiunile podoabei capilare a unui cavaler de ev mediu

Iti dai seama de importanta vietii si de sensul sau real atunci cand esti cu un pas in taramul doameni cu coasa. Personal sunt inca intr-o stare de soc psihic dupa ce aseara era sa fiu lovit si  terfelit zdravan de un dobitoc de taran din Valcea cu un Logan.  Duminica seara, in oras strain, dupa un week-end de munca si calatorit, fara somn mult ma trezesc alaturi de foarte buna mea prietena si colega, Elena, pe o trecere de pietoni din Pitesti, iar taranul care se indrepta spre noi nu apasa blestemata de frana la timp. In urmatoarele secunde imi trec prin creier franturi de momente bune si oameni buni pe care ii cunosc si pur si simplu ma trezesc anchilozat in mijlocul soselei asteptand parca sa ma vad pe o targa in vreun spital de provincie, cu perfuzile infipte in vena ( incercand sa bag in buzunarul vreunei asistente vreu plic cu niste bani). Subconstientul inregistreaza ca Elena, care era in dreapta mea, alearga si scapa de masina care se indrepta ucigas si care parca incepuse sa incetineasca, iar in final botul sau se opreste la 60 de cm de mine.

Ce a urmat a fost o prima criza publica de nervi pe care o patesc in viata asta. Oprit fiind in mijlocul strazii, cu pulsul dublat,  sub o ploaie marunta si sacaitoare de sfarsit de noiembrie incep sa-mi bag si sa-mi scot … in el, mama lui, familia lui, si toata natia lui de cioban retard. Desi urlam la el, simteam ca trebuie sa ma asez in fund jos si imi venea efectiv sa plang de nervi, poate doar un mic procent de nu stiu ce m-a tinut in picioare si m-a facut sa urlu la el “esti barbat, futu-ti …, coboara din masina ca te omor aici”. Tot ce am putut obsreva in replica au fost doua maini, ale unuia dublu cat mine, care imi faceau semne de iertare si care cereau clementa.

Ploua si inca urlam la el, dar toate acestea incep sa mearga undeva intr-un plan mai indepartat al creierului meu si sa-mi dau seama ca in momentele anterioare fusesem pe cale sa vad lovit foarte grav sau poate chiar irecuperabil pe cel mai bun om pe care il cunosc in aceasta viata (excluzandu-i pe parintii mei),  iar acest lucru mi se parea pur si simplu de imposibil.  Minia si stresul ma fac sa-i lovesc cu pumnul puternic capota si sa plec (nu stiu daca ceva s-a indoit desi sper sa fi fost nevoit sa o duca la indreptat).

Este greu sa-ti dai seama de ce simti atunci pana cand traiesti cu adevarat sentimentul. Sunt momentele in care nu mai conteaza ca esti CEO, portar, prost, destept, de 140 de kg sau ai 1.50 cm inaltime, toti in egala masura ne agatam in acele clipe de o singura dorinta sa scapam sa ne fie bine, fiind in stare sa oferim in schimb multe, chiar multe… Iti mai dai seama cat de mult conteaza un prieten foarte apropiat (asta in cazul in care nu erai deja consitent de incarcatura prieteniei – eu deja eram constient de asta) si crede-ma ca sunt fractiuni de secunda in care preferi sa patesti tu raul cel mare si nu el … asta pentru ca existenta iti este marcata, facuta si progreseaza cu ajutorul oamenilor care te sustin, foarte putini ei la numar… dar fac o viata.

Da, inca sunt in stare in care imi zic cum dracu sa se intample asta, am mai patit  intamplari cu dobitoci in trafic, fie ca pieton ori ca sofer, dar acum chiar a fost aproape.

Iar pentru cine ma pot ajuta sa aflu cine este individul VL 03 REP (un logan alb) dau o sticla de Conu’ Alecu rose. Multumesc!

Bafta deplina,
Mr. Stapanu