Pianul din San Marco

Ce ma incarca? Ce ma satisface si ce-mi da puterea sa continui in a-mi implini dorintele existentei? Am marele noroc de a cunoste cativa oameni geniali, care prin zambetul lor, discutia cu ei, incurajarile lor imi dau putere ca sa fac inconjurul pamantului in 79 de secunde.

Alaturi de putini geniali, pe care am onoarea sa-i cunosc, sunt trairi pe care le simt si acum  atat de puternic si de amanunit de parca as fi acolo … creierul meu a retinut fiecare secunda si fiecare suflare de-a mea din acele clipe. 

Nu imi poate iesi din minte experienta petrecuta in Piata San Marco, din Venetia. Incerc deja sa-mi gasesc cuvintele de o jumatate de ora, pentru a o descire, si ma tem ca nu reusesc sa o fac asa cum o simt si am trait-o. A fost acum doi ani, o zi de iulie ucigator de calda,  doar briza adia dinspre mare si imi lua in vant smocul de par, in piata in care tradatorii erau spanzurati acum cateva sute de ani. Foarte multa lume, multi porumbei si deodata il aud … cred ca senzatia a fost similara cu cea in care ti-ai putea dobandi un creier nou, sau l-ai spala pe cel existen de toata mizeria lumeasca. M-am oprit brusc si parca hipnotizat ma las total in voia acordurilor venite dinspre unul dintre pianele unei teresae din piata. A inceput cu un cantec traditional intalian, o tarantella, iar in cele din urma a ajuns la Strauss. Aruncat fiind pe pavaj, si cu spatele lipit de una dintre coloanele Palatului Dogilor mi-a trecut prin ochi toate momentele foarte bune din viata si oameni care au contribuit ca eu sa ajung stadiul de atunci, a fost o revelatie sa gasesc pe moment niste raspunsuri la intrebari care ma macinau de ceva timp. Totul venea de la sine, viata, a fost pentru prima data cand m-am imaginat de-a lungul existentei, inclusiv la 80 de ani … Au fost doua ore, in care m-am detasat de tot ce se intampla in jurul meu si am dobandit putere pentru inca o viata.

Mi-am jurat ca am sa revin sa retraiesc placerea absoluta … si anul trecut am revenit, acelasi impact, parca mai puternic si cu vibratii interioare mai puternice . In vara asta voi incerca sa captez genialitatea Pianului din San Marco si sa o postez aici, poate te voi indemna astfel sa incerci ceva nou, ce nu gasesti din punctul meu de vedere nicaieri in Europa.  

Uichendeala placuta,
Mr.Stapanu

PayPal pentru Romania

Din 21 mai s-a reactivat PayPal in Romania, dupa o lunga perioada de suspednare din pricina “baietilor”.

Suna bine, miroase si mai bine in ce priveste viitorul

Miros de cioban mioritic

Tricou bun de purtat la Viena, NYC, Berlin si oriunde in lumea civilizata … doar avem cu ce, nu? Pacat ca este cineva sub el care il pateaza cu transpiratie de Dambovita.

Mariana, multumesc de recomandare

Mr.Stapanu

Votul cu par alb

Pute … nu ma leg neaparat de momentele victorioase ale lui Baselu si nici de ochii injectati de manie ai lui Nea Nelu, Geoana, Tariceanu sau Felix. Am fost la vot … am pus stampila pe unul dintre acele doua patrate, desi ma tenta sa desenez unul ad-hoc, pe buletinul de vot, cu textul “Vreau sa dau foc la tara si sa merg in Bora-Bora”. 

 Pentru ca am avut o sambata agitata, m-am trezit dimineata devreme si am zis sa o comit cat mai repede. Aflat deja la ora 10:30 in sectia de vot sunt coplesit de candeala specifica celor in varsta. Era plin de batrani si pe strazi si prin preajma sectie de votare si inevitabil comentau “l-am votat pe Basescu, pe cine puteam”, “sa-l ia dracu de nenorocit, nu a umblat deloc la pensia noastra”. Deja cand m-a vazut domnisoara din comisia de vot mi-a zambit orgasmic, cred ca eram primul mai tanar pe care l-a vazut in ziua cu pricina, nu ca as avea un farmec personal prea bine pus la punct … din lipsa de altceva saraca s-a manifestat

Da, ei au contribut la progresul Romaniei Socialiste, ei sunt care l-au ovationat pe Iliescu in ‘89, ei l-au reconfirmat dupa si tot ei l-au adus pe Base in 2004. Sunt cei care constituie majoritatea la orice dezbatere publica pentru ca se prezinta si isi exercita dreptul la vot, atat cat de  democratic este el. Pe toti ceilalti in doare in cur, lamentandu-se cu “eu nu am cu cine sa votez in tara asta”, astfel dandu-le putere celor pe care ii injura zilnic in autobuze, piete si locurile in care se dau chilipiluri.

De ce se ingramadesc ei la vot? Poate pentru ca zeci de ani au avut ochelari de cal si au fost obligati sa voteze ‘partidul, socialismul, Romania’… poate…

Si de maine o luam de la capat,
Mr.Stapanu

Cap ou pas cap?

Caldura mare, stau in varful patului si … Citesc pe blogul unei prietene despre o recomandare pe care o facea, era vorba de filmul “Jeux d’enfants”. Cum am incredere foarte mare in gusturile sale, mai ales ca este unul dintre putinele bloguri pe care il mai citesc, imi place trailerul de pe youtube si zic ’gata’… imi sacrific o ora si jumatate sa vad filmul, mai ales azi fiind duminica.

Sincer iti zic ca a fost una dintre cele mai misto experiente cu un film din ultimele luni.  Tradus in engleza “Love me if you dare”, suprinde viata, omul, placearea carnala, prietenia, nebunia cauzata de amor, enigmele tineretii, dragostea si in cele din urma linistea. I-am condus pe Sophie si Julien prin viata de la varsta de  7-8 ani, cand aveau statutul de copii problema pentru cei din jurul lor, insa acest refuz i-a unit intr-o prietenie sincer la inceput si poate usor bizara pentru un privitor putin mai cu dorinte etice pronuntate.  Se iubesc platonic sau nu,  si isi anima viata cu nebunii generate de “cap ou pas cap?“, laitmotivul filmului, intrebare cu raspunsul invariabil “Cap ! Bien sûr ! “. Fie ca era nunta, inmormantare, partida de amor, casatorie religioasa se provoaca reciproc pentru a face cele mai nebune lucruri, care evident distrugeau placerea celorlalti, iar lor le starnea trairi intense. Asemeni a doi frati la inceput, extrm de gelosi unul pe celalalt apoi, dorinta de a fi unul cu celalalt, iar la finalul peliculei ajung sa-si declare iubire ingropati fiind la propriu in ciment turnat cu generozitate dintr-o betoniera, afirmand ca doar asa nu ii mai poate desparti nimeni.

Nu vreau sa fac review-ul filmului, nu sunt critic de cinema si poate nici cinefil inrait, doar iti recomand sa il vezi, sa il traiesti si cu succes te vei simti mai om, si poate vei afirma public ca dragostea te impinge de multe ori la teribilisme si nebunii. Cred ca este filmul care defineste orgasmul vietii si arata oarecum modul in care poti sa-l atingi, cum sa urlii de fericire si in acelasi timp de durere, cum sa iti dedici viata unei idei, dorinte si in final sa o ai doar pe aceea. Haide sa-ti dau un pasaj din film:

01:12:29,000 –> 01:12:32,000
Sophie!
A reinceput jocul
01:12:32,000 –> 01:12:34,000
Fericirea pura.
01:12:34,000 –> 01:12:36,000
Minunat!
01:12:36,000 –> 01:12:38,000
Era mai bun ca orice.
01:12:38,000 –> 01:12:42,000
Mai bun ca orice drog, ca heroina, cocaina, fitz, joint, shutz, sniff, pete, gunja,
01:12:41,920 –> 01:12:44,880
marihuana, cannabis, beue, peyole, buvalle, racine, LSD, extasy,
01:12:45,000 –> 01:12:49,000
Mai bine ca sexul, felatia, 69, masturbarea, Kama Sutra..
01:12:49,000 –> 01:12:53,000
Mai bun ca untul de arahide
01:12:53,000 –> 01:12:56,000
Mai bun ca trilogiile George Lucas, sfarsitul lui “2001″,
01:12:56,000 –> 01:13:00,000
Marylin, Schtroumfeta, Lara Croft,
01:13:00,000 –> 01:13:03,000
Naomi Campbell
01:13:03,120 –> 01:13:06,080
Jimmy Hendrix, Neil Armstrong pe luna
01:13:06,000 –> 01:13:09,000
plimbarea lui Mos Craciun,
01:13:09,000 –> 01:13:12,000
decat Bill Gates,
transele lui Dalai-Lama,
reinvierea lui Lazar
01:13:12,000 –> 01:13:16,000
decat colagenul de pe buzele
Pamelei Anderson
01:13:16,880 –> 01:13:20,880
decat Woodstock, petrecerile rave cele mai orgasmice,
decat apararea lui Sade, Rimbaud, Morrison si Castaneda
01:13:21,000 –> 01:13:23,000
Mai bun decat libertatea
01:13:23,000 –> 01:13:25,000
Mai bun decat viata

Zilnic suntem intrebati daca indraznim ori ba, sau suntem pusi in situatii care ne fac sa ne intrebam aceste lucruri … da, cred ca cei castigati sunt cei care o fac, cei care traiesc si sunt prea fascinati de viitor pentru a se mai uita in urma. Nu imi dau seama acum, la varsta pe care o am si experienta mea de viata, daca numai prin dragoste poti sa ajungi la clipe orgasmice din pricina fericirii absolute, dar cred ca pana la 70 de ani voi afla si simti asta. Altfel la ce bun viata…

 

Cap,
Mr.Stapanu

Cetatean suspendat permanent

In tara asta imi este frica sa ajung in vreun spital, sa invat in vreo scoala de stat … si da, imi este frica sa mor, pentru ca totul implica munti de acte, spagi, taxe inventante si umilirea ta ca om. Totul din pricina unor dobitoci, produse ale unui invatamant de toata jena (a se citi cacatul) care se vad ocupand niste posturi, pe care nu le stiu rosti fara sa le recite de pe cartea de vizita in fata, asemeni situatilor cand reproduceau in careul scolii vreo poezie comunista.

La rugamintea unui prieten ma invart in jurul ministerului invatamantului de vreo 6 luni, totdeauna mai trebuia sa mai fie vreo copie legalizata, vreo declaratie in original de la beneficiar. Omul este in U.S si avea nevoie de o blestemata de adeverinta cum ca nu are vreo bursa de studiu de la infectul de stat roman. Dupa tam-tam mare, ieri, imi primesc cu sictir actele prin registratura si imi este aruncat romanescul si atat de dispretuitorul “veniti maine”. Dupa ce le-am livrat 24 de ore injuraturi cat pentru cateva luni, ma duc cu tupeu peste respectabilele doamne de la directia de burse.  Fetele papau, isi inmuiau tacticos castraveciori murati in icre si barbotau, doar era ora 13:00, iar de la 8 de dimineata muncisera incat s-au spetit la sorbitul cafelutei . Imi arunca o privire manioasa, cu mancarea in gura si una dintre ele racneste “nu am cum sa va dau adeverinta, nu a venit de la registratura”. Ma trec instant 3 randuri de transpiratii, apuc sa ii injur mama si cei mai importanti morti de cateva ori printre buze si cu un calm subit zic “stiti, eu am platit urgenta la urgenta si am nevoie de ea acum”, adica la dracu femeie nu te-ai saturat de cate ori m-ai intors in ultimele 6 luni, ai prins amor fata de mine si vrei sa ma vezi zilnic? spune macar asa … vedem ce rezolvam, dar da-mi dracu’ hartia aia…. Astet la usa cam fix 60 de minute, timp in care se duce cu un mers de pinguin gestant si aduce actele, iar deodata ma cheama. Nu cred ca un om, care are cat de cat bun simt, ar vrea sa stie gandurile mele pentru ea din acea ora. Macar am reusit sa citesc de pe panourile de informare de pe acolo, toate procedurile pe care trebuie sa la urmezi atunci cand nu ai ce face si mergi la astia pentru vreo bursa. Si intru …. mi-au cerut 50 de pagini pentru o pagina de adeverinta pe care era trecut exclusiv numele celui in cauza, iar plicul cu tot ce adusesem eu era neatins.

Poate sa revina Basescu, poate sa vina Geoana, Iliescu, Jiji, Ceausescu, Dracu sau oricine altcineva, dar eu tot cetatean suspendat ma simt, pentru ca pute si pute foarte grav.

Bafta,
Mr.Stapanu 

Un gand puternic

Mi-am schimbat de vreo 3-4 zile orele de culcat si trezit, si am ajuns sa ma trezesc asemeni unui urs pe la 10 dimineata, cu ochii facuti punga, ca aceia ai unui bagator de seama prin cluburile pline de  fum dens de tigara.

 Dupa experienta de tot cacatul ieri la ministerul educatiei, mi-am zis gata.. plec din tara, orice ar fi, chiar si la spalat de dusumele in Mexic… sunt starile alea in care iti vine sa lasi dracu’ tot in spatele tau si oricat ti-ar zambi cei de langa tine Romania tot de rahat ramane … ii injuri pe toti, ii faci prosti, dai telefoane sa-ti rezervi bilet de avion si intr-un final te domolesti, iti trec toate, te duci in birt cu amici si astepti ziua de maine..

Mi-a incoltit de mai mult timp ideea sa plec de aici, chiar gasisesm candva o super treaba intre Asia si U.S., dar nu m-a lasat sufletul. Ma tot gandeam la cei pe care ii las in urma, si totodata la locuri, chiar daca le injur de cateva ori pe zi… nu am putut.

Ma intreb cat timp vor mai prima sentimentele in fata dorintelor cerebrale? Este o vorba din Creanga, pe care candva o impartaseam, insa acum sunt total in contradictie cu ea; suna asa “decat taran la oras, mai bine in satul tau fruntas”. Cred ca sunt pe punctul in care provocarile sa-mi invinga convingerile de viata romaneasca.

Fie ca este Barcelona ori Bora-Bora, s-ar putea sa o comit cumva..

Stapanu

De ce naiba ma lamentez?

De ce naiba fac Foarte Grav? De ce nu stau si eu in coltul meu si sa manac seminte si sa comentez pe la colturi ori bisericute formate ad-hoc. Oricum ii doare in fund pe cei vizati de tot ce scriu eu aici, ghertoii tot gheroti raman si tot imi va puti a rahat atunci cand ies din casa. Tot ce pot sa fac, cred, este sa mai starnesc cate un zambet la cate o abordare ‘caterincoasa’ si poate cel important… sa nu tac si sa vada si altii, care ar vrea sa o faca, faptul ca se poate si nu ii omoara nimeni daca zic ce simt in  creier si cat de ca pixu este viata de roman.

 Toata intrebarea asta a plecat, atunci cand ma gandeam ce sa tastez in seara asta, si mi-am zis ca ma gandesc in metrou … numai ca acolo am fost intampinat de niste fetze, asemeni unor statui, cuprinse de grija zile de maine ori a berii care trebuie sa o bea in noaptea asta in fata televizorului. Am fost intampinat de aceste specimene si evident mi-a aparut intrebarea… “pentru ei ma lamentez?”.

Ah… si in curand si mai grav pe www.foartegrav.com

Bafta,
Mr.Stapanu

Mai traiesti la 70 de ani?

De vreo doua luni am tot intrebat in stanga si in dreapta cum se vad ceilalti la 70 de ani. 90% dintre raspunsuri mi se par foarte grave, pesimiste, iar acei oameni care mi le-au dat nu au nici cea mai mica pofta de viata. Se vad cu lumanarea la cap, la 2 metrii sub pamant, si orice alta exprimare care sa exprime moarte irevocabila. 75% dintre ei se vad astfel, iar intr-un procent de 15% se vad bolnavi, nebuni si la azilul de batrani. Daca ar fi vorba de adulti, la 40 de ani, in calitate de respondenti la intrebari nu m-as lamenta asa, insa este vorba de tineri, copii si elevi de liceu in Romania.

Categoric Ministerul Educatiei nu a facut vreun studiu pe valorile si pe viziunea celor care le ofera dascalilor de zi cu zi, oricum nici daca ar cunoaste raspunsurile la aceasta intrebare, tot nu le-ar pasa, pentru ca ei sunt impasibili cu tot ce fac in fiecare zi, si orice hotarare pe care o adopa “in folosul reformei sistemului de educatie”. Nu exista niciun modul cu tente de dezoltare personala, ori cum sa “traiesti bine”. (desi este un slogan folosit la nivel inalt, insa fara vreo acoperire in fapte)

Sincer, cred ca doar o natie bolnava mintal, ori hipnotizata de vreun guru yogin s-ar putea vedea clambita int-un viitor indepartat. Unde este speranta, trairea si efectiv scopul in viata, pentru ce mai lupti si traiesti, daca oricum mori? Cred ca la baza este tampita conceptie populara cum ca exista o predestinare divina, si deh.. daca “oricum mor, ce rost are sa ma agit”, oricum ajung sub gazon si ma plang vreo doua bocitoare platite in rate. Este conceptia unui popor care isi sarbatoreste mortii cu mese pompoase si il cara prin tot orasul pana atunci cand il arunca umil in groapa.

Refuz sa ma vad mort la acea varsta, ba chiar mai mult sa fiu un exemplu pentru copii si nepoti, sa imi petrec zilele alaturi de sotia mea(pe care sper sa o gasesc pana atunci ), sa am o casuta modesta in centrul Bucurestiului, in jurul careia sa gradinaresc in zilele insorite de vara si oricand apare o provocare a vietii sa am pofta necesara pentru a o infunta.

Te provoc la optimism si la incredere, este preliminar pentru a ajunge, nu neaparat la 70 de ani, dar mai ales pentru a ajunge cu bine si implinit saptamana viitoare.

Respecte,
Stapanu

S-a ‘inchis’ Pandora

Soc grav rau de dimineata, poate ma trezesc intr-o zi si cu Google taiat in Romania, pentru ca se trezeste vreun tartan sa faca cate ceva la vreun “cablu”.